Meșterul opincilor, Alexandru Ilinca, arată lumii cum i-au fost primii pași, înveliți în pielea animalelor, legând ferm picioarele în nojițe lungi cât secolele.
A văzut lumina zilei în comuna vâlceană Orlești, învățând meseria odată cu primele litere. Opincile sunt pentru el mai mult decât un meșteșug. Pe la târguri din toată țara merge îmbrăcat asemeni unui dac liber și vorbește oamenilor despre istorie, dar sub o altă formă, a încălțărilor pe care românii le-au purat și la plug, și în război.
Crezul său e neclintit, de-o viață. ”Eu lucrez din conștiință față de strămoși”. Nu e om care să vină în preajma opinicilor, și căruia meșterul să nu-i explice de-a fir a păr întreaga poveste. Tot așa ne-a spus-o și nouă, în mijlocul Satului-Muzeu din București.
Pe Fero l-am cunoscut acum câțiva ani, tot la Muzeul Satului și, cred, tot la târgul anual de Sf. Dumitru. Am fost atras și atunci de felul în care triluia la drâmbă, un instrument destul de stingher în peisajul muzical tradițional românesc. Mi-am propus, atunci, ca la prima lui revenire în București, să facem un material despre pasiunea lui. Ajutat de colegul meu Dan Gheorghe, am realizat acel material. Poveștile lui Fero Egyed, în interviul de mai jos.
Nu e de loc greu să porți o conversație cu Liana Ștefan. Vrea, poate, știe arta conversației, așa că dialogul se leagă aproape instantaneu, uneori ai impresia că ea pune întrebările și nu tu. Timpul trece repede, în general timpul trece repede în studioul Evenimentului Zilei. Și pentru că a fost oaspete în emisiunea ActReflect, nu puteam scăpa ocazia de a-i da și ei binemeritatul 10…
De 13 ani ani se desfășoară un inedit festival la Mizil, festival ce poartă un nume la fel de inedit: Romeo și Julieta la Mizil. Este clar că numele a fost inspirat de piesa de teatru cu același nume, scrisă de George Ranetti, dramaturg cu conexiuni solide în Mizil. Mizilul ste un oraș care poate fi reținut nu numai pentru desele prezențe în glumele moderne dar și pentru o serie de personalități ale vieții cultural-științifice din România.
Cât privește ediția de acest an, înscrierile se fac pe pagina www.romeojulietalamizil.ro până în data de 15.12.2019 sau prin poștă, pe adresa: prof. Laurenţiu Bădicioiu, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, str. N. Bălcescu, nr.111-131, Mizil, Prahova, cu menţiunea: pentru „Romeo şi Julieta la Mizil”, XIII. Creațiile nu trebuie publicate pe hârtie sau postate pe internet până pe 25 ianuarie 2020. La Poezie trebuie trimise trei creații, dintre care una obligatoriu cu rimă. La Epigramă, se trimit patru catrene, dintre care unul la tema Mizil. La festival se pot înscrie tinerii români… de orice vârstă (!), de pretutindeni, scriitori consacrați sau debutanți. Premiile sunt de 3200 de lei pentru cele două secțiuni.
În cadrul festivalului, de 7 ani, la inițiativa regretatului acad. Solomon Marcus, la festivitatea de premiere, are loc dezbaterea intitulată „Starea umorului românesc contemporan”.
Festivalul este susținut de Fundația Culturală „Romeo și Julieta la Mizil” în colaborare cu Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” și se află sub egida Ministerului Educației Naționale și a Inspectoratului Școlar Județean Prahova în colaborare cu Casa Corpului Didactic Prahova.
Printre partenerii consacrați se numără Radio România Actualități, TVR și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni. Din 2018 s-a concretizat și o trilaterală între Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, Liceul Teoretic Puhoi (Republica Moldova) și Liceul „Mihai Eminescu” (Ucraina). Din Chișinău, partener constant este Direcția Generală de Educație, Tineret și Sport, iar din Cernăuți, Asociația culturală „Mihai Eminescu”, condusă de dl. prof.Vasile Bâcu.
Așadar, sub zodia lui Caragiale, într-o cheie parodică, ironică, mitul Romeo și Julietaeste rescris de 13 ani în forma unui festival literar, Festivalul Internațional de Poezie și Epigramă „Romeo și Julieta la Mizil”.
Daniel Neguț. Omul acesta e atât de amplu în existența lui, cum nici nu vă închipuiți. Așadar e inginer de aviație, de meserie. Dar, în același timp, e om de radio, de o viață, vorba aia. Și, aici e aici, fiți atenți, e promotor al artei teatrale. Sub toate formele. El însuși a urcat până acum pe scenă în roluri dintre cele mai diverse. Pe lângă toate acestea, este fondatorul Asociației Culturale „Impact Art”. O școală, deși una mai aparte, în care nu se tocește, ci se joacă teatru. Elevii, să-i numim așa, generic, sunt de toate vârstele, de la adolescență până la cei trecuți de 70 de ani. Pentru că arta teatrală înseamnă deprinderi de viață. Înseamnă să te eliberezi de orice obstacole sau temeri. Mai ales de timiditate. Știe asta din propria experiență…
Alexandra Vornicu este inițiatoarea unui proiect ambițios în cartierul bucureștean Drumul Taberei. „Cartier Hub”, un spațiu al culturii, în care sunt așteptați acei oameni care au ceva de spus comunității, prin intermediul artei, desigur. Și arta are atât de multe valențe! Noutatea absolută e legată de faptul că acest spațiu a fost deschis în incinta unui mare centru comercial din acest cartier. Economist de profesie, Alexandra știe deja ce este fiorul teatrului. A descoperit tainele a ceea ce înseamnă improvizația gestului pe scenă. Așadar a promova cultura este un lucru absolut normal. Zice ea. Zicem și noi. Dar mai mult, ea.
Romania a devenit, în ultimii ani, un spațiu în care cetățeanul japonez se regăsește la fel de mult ca în țara natală, dar și românii se apleacă din ce în ce în ce mai mult către studiul culturii japoneze. O contribuție la acest lucru o are și Ayako Funatsu, o japoneză prezentă de ani buni pe meleagurile noastre. Povestea ei o aflați în emisiunea ArtReflect, realizată de Dan Gheorghe în studioul EVZTV. Cum a răspuns ea provocării noastre în rubrica 10 pentru…? Vedeți în înregistrarea de mai jos (nu ratați minunatul moment artistic surprinzător)!
Pe vremuri, unul scria texte. Despre economie. Sau despre telefoane mobile și hovercrafturi. Gadgeturi de ultimă fiță. Celălalt punea în pagină textele primului. Căldura verii sau ghețurile iernii n-au zdruncinat deloc această minimalistă colaborare. Până într-o zi, când fulgerul i-a lovit: avem șlagăre, ce facem cu ele! Hai să le dăm de-a dura, să vedem ce iese. Ce-a ieșit, vedeți în interviul dat rubricii ArtReflect, realizată de Dan Gheorghe în studioul EVZ-TV. Cât ne privește, n-au scăpat nici ei de tentația celor 10 încercări. Cum s-au descurcat? Vedeți în clipul de mai jos. (nici noi n-am rezistat tentației de ai avea cântând!)
Elmas Menacai este un personaj pitoresc, o zvârlugă înnebunită după dansul oriental adevărat. Edificatoare este o declarație dată în cadrul unui interviu pentru ediția print a cotidianului Evenimentul Zilei: „Eu vreau să educ publicul, iar cui vrea să dea din sâni și să danseze pe mese, nu-i trebuie cursuri. E suficient să se îmbrace în niște costume de culori țipătoare, din materiale de foarte proastă calitate, aproape dezbrăcate. Aceste dansatoare care încearcă să epateze, își pun tot felul de bănuți, mărgeluțe, paiete de o calitate foarte proastă. Ele nu dansează, ci doar animă, își arată corpul. Acela nu se numește dans oriental, ci o animație ieftină. Astfel de femei nu vor veni niciodată la un curs, iar oriunde se vor duce, o vor face doar ca să-și arate corpul”
Raluca Niță, scriitoare și regizoare, trăiește în Italia de aproape 20 de ani. Proiectele sale culturale i-au împărțit până acum existența între cele două lumi de care se simte legată, România și Italia. De visat, visează numai în Limba Română.
