Florentin Gabriel Niculescu

F.G. Niculescu (desen de Silvia Radu)
F.G. Niculescu (desen de Silvia Radu)

«Povestirea care dă titlul volumului (Fâșoaica) frizează capodopera»

Cristina Hăulică

«Încă de la prima sa carte de povestiri, Fâșoaica, era evident harul său de observator fin al realităților din jur și al psihologiei personajelor respective, transpuse într-un stil alert, expresiv și atrăgător. Aceste calități, într-o evoluție evidentă, se pot observa și volumul Criza D. și alte povestiri, cu personaje aflate într-un dialog prelungit și firesc, în priză directă cu realități din prezent sau din trecut, aflate în diferite locuri din țară sau străinătate.

A urmat romanul Soția mea ș-a ta, cu personaje bine conturate, în acțiune adeseori surprinzătoare, cu multe momente de suspans, care dă un plus de înțeles lecturii.

Al patrulea volum, Roșii roșii (2015) cuprinde 21 de povestiri, de o mare varietate. Din nou, locuri și experiențe de viață deosebesc o bogăție surprinzătoare de informații și cunoștințe, care pot merge, ca naturalețe, de la muzica simfonică la sport, de la personajele reale până la unele de la extremitățile globului pământesc, reflectată ca într-un panopticum și transmise în stilul său direct, amuzant, șăgalnic, dar uneori și aspru, ca o disecție pe viu.»

Ion Brad
președintele colegiului editorial al revistei ACASĂ

Fâșoaica

fasoaica„Pe la Piaţa Romană, fugeam de mâncam pământul, parcă s-a mai rărit primejdia, plutea o frică-n aer de-ţi îngheţau oasele dar parcă aici se mai slăbise un pic. M-am dat dupe o coloană de-alea şi am găsit un telefon, l-am încercat, mergea, aveam destule fise, şi-am sunat acasă. Nu mi-a răspuns muierea că era în tură ş-am dat de Muma; venise pe la noi cu frati-miu;
– Mumăăă, dacă dispar voi  să mă căutaţi la Bucureşti!
– Undeee???
– Sunt la Bucureşti Mumă… şi se trage Mumă, mă împuşcară în piept…da’ nu murii, c-aveam…
– Aveai pe dracu. Ţi-au găurit fâşoaica a bună a lu’ frati’tu!
– E şi Petrică aci cu mine Mumă, da’ l-am…
– Ai grijă de fâşoică şi dăţi-l dracu pe beţivanul ăla. Tu fără fâşoaică sa nu-mi vii mie  acas’………
– Auzi domne, pe mine mă-mpuşcase în piept şi ea-i dădea-nainte cu fâşoaica, îmi povestea nea Pepenică, douăzeci de ani mai târziu, cînd mă dusesem după un anunţ imobiliar să cumpăr un teren, al lui, pe care se hotărâse să îl vândă ca să-şi mai facă un etaj la casă.
– Ce-a mai fost ş-atuncea, domne!”

«„Ca să scrii proză”, zicea Marin Preda, „trebuie să pățești ceva”. Autorul povestirilor scurte ce urmează pare că scrie ce a cunoscut sau chiar a trăit (a pățit). „Fâșoaica” dă, la prima lectură, o impresie de autenticitate. Personajele vorbesc, nu fac literatură. Vorbesc normal, cuvintele sunt suspicioase, duplicitare, ca și în viața de toate zilele. Semne, încă o dată, pozitive pentru un autor care vrea să fie grefierul stării civile și să fixeze, în mișcarea haotică a vieții cotidiene, câteva caractere.
Văzând toate acestea, putem spune că în volumul „Fâșoaica” există o substanță epică și un punct bun de plecare pentru o proză promițătoare.

Eugen Simion

Soția mea ș-a ta

coperta_sotia„Nimeni aproape n-a reușit să afle mai nimic. Nici de la ei, nici în alt fel. După aceea, toți, toți absolut, toți patru, n-au mai zis nimic. Bine, Teo și cu Talida, cei plecați la Timișoara, nici nu prea mai aveau cui. Din forța șocului, din suflul lui, la Timișoara au luat o viață nouă de la capăt. Aproape. Dar nici ceilalți doi, rămași la București. De ăa mic, copilul lor, ce să mai zici! La 4-5 ani, ce să înțeleagă el din tot ce-a fost! Și-o crimă dacă se-ntâmpla ar fi cuprins-o mai ușor. Așa în schimb! Deși, dacă forțezi un pic lucrurile, poți să te gândești că a fost și o crimă. Poate două. Oricum, o liniște totală. Muțenie de nedescris.”

«Înghesuiți toți patru într-un singur apartament, fiecare cu tabieturile lui, în plus comportamentul copilului soților Teo și Puși, care cere mereu lăptic, evadează, ziua pe plajă, iar noaptea în cluburile și restaurantele, în care mișună o lume beată de soare și alcool, în care-și fac apariția și „fetițele” ispititoare pentru tinerii bărbați.
În promiscuitatea aceasta de zi și de noapte se naște și se desfășoară intriga principală a cărții: amestecul încrucișat între femeile și bărbații celor două cupluri, opusul „triunghiului” clasic. Multe întoarceri în timp, care pot explica gustul lor de aventuri, întâmplări, amănunte și dialoguri, din nou, parcă înregistrate de un „reporter al actualității”.
N-aș putea adăuga altceva, doar faptul că i-am citit înainte textele, înregistrând și ecourile pozitive ale cititorilor revistei noastre, fiind și acesta încă un temei pozitiv al îndemnului de a continua să caute și să cultive originalitatea temelor, surprinzătorul stil oral, care dă vivacitate lecturii.»

Ion Brad
președintele colegiului editorial al revistei ACASĂ 

Criza D. și alte povestiri

coperta-criza-v11«De la Adjud la Beijing este cât de la Beijing la Adjud. Fix. Par avion. Bine, mai bate vântul uneori, vântul intercontinental, și, în timp, pot fi și diferențe, însă pe hartă, kilometri, mile, este la fel. Vorba lui dom’ Frățilă, maistrul nostru din liceu. Liceul teoretic, mate-fizică, fala localității și a țării. Pe vremea aceea trebuia, chiar și la mate-fizică, adică la real cum ar veni, să-nveți o meserie. Așa că nu puteam scăpa, fete, băieți, de lăcătușerie. Făceam bride, dădeam filete și corolarul, diploma sau teza de trimestru altfel spus, era să faci o treaptă pentru scările de vagon de tren. Tăiai platbanda și o îndoiai pe profil, dantelai, vălureai de fapt segmente de interior și apoi le inserai alături, una da, una nu, cu cele netede. Și-apoi sudura. Autogen. Copii în clasa a noua. Cum ar fi azi! Astăzi pare de necrezut. Oricum, nimeni, băieți și fete iar, nu a scăpat de flama de sudură. Pe toți ne-a prins. Pe rând, nu toți odată. Ținea o noapte, însă una întreagă, cu saci și basculante de nisip care-ți cădeau în ochi și cu prosoape, multe, udate încontinuu, cu care te calmai până spre zi când totul, ca prin farmec, se oprea.
Bă, ia să-mi spuneți voi mie câte gări sunt de la Orșova până la Filiași, toate, când mergi cu personalul! N-a așteptat să buchisim, Schela, Gura, Tâmna, că ne-a salvat el, Bă, câte sunt de la Orșova până la Filiași pe dreapta sunt fix atâtea de la Filiași la Orșova pe stânga.»

(din povestirea Norvegieni cardiaci)

Roșii roșii

coperta_rosii_v5Văzându-l așa călător, l-am invitat cu noi la București, Vorbesc eu cu bunica, i-am promis, mai aveam două zile de concediu, că îl duc la Circ şi la Grădina Zoologică, să vadă elefantul şi girafa, parcă aveam atunci, i-am spus că apoi am să-l duc eu la gară, deja știam că-i place, că domnul conductor o să aibă grijă de el până la Rădăuți, unde o să îl aștepte, pi piron, bunica.
Copilul s-a înclinat un pic, ştiu sigur, am văzut cæ oscila, că pune-n cumpănă, mă gândeam că-i e frică și că asta atârnă. Și când părea că, gata, s-a decis, mă şi-ntrebam cum o s-o întorc, și-mi părea rău, de parcă n-ar fi fost de ajuns toată săptămâna care trecuse, s-a limpezit, avea un rictus atunci când respira, și ne-a comunicat: De-amu, mămuca și tătuca nu prea mai au de ce să stea pe-acolo, prin Irlanda, și trebuie să vină. Nu merg!
Și a plecat grăbit înspre bucătărie. Daniil. Sihastrul.

(din povestirea Sihastrul)