A X-a ediție a expoziției de grup/arte plastice realizată de UAP și totuși prima la care merg. Și n-aș fi mers nici anul acesta dacă nu aș fi fost motivat de două lucruri. Primul este faptul că am destui prieteni care au avut lucrările selectate pentru această expoziție. Al doilea este faptul că cifra romană din titlul expoziției reprezintă de asemenea și simbolul pentru o necunoscută. Ceea ce întotdeauna a fost pentru mine această expoziție. Recunosc că am fost curios să văd cum arată lucrarea lui Elian Băcilă și Îngerul Ceciliei Găinaru alături de celelalte lucrări. Fiind o expoziție organizată în incinta Parlamentului am fost încrezător că va fi o organizare de excepție.

Ca să parafrazez un cântec din copilărie, ora 6 a sosit, omul negru n-a venit. Ora 6, adică ora vernisajului, a sosit, omul negru, adică juriul, nu a sosit. A sosit abia peste două ore. Două ore în care vizitatorii expoziției au fost nevoiți să socializeze, să mai schimbe o carte de vizită, să mai facă o poză. La ora cuvenită, ne-am adunat cu toții s-ascultăm din înțelepciunile juraților. Ni s-a explicat că s-a încercat o detașare de tradițional, cu toate că multe lucrări aveau o tendință tradiționalistă. Mare lucru nu s-a înțeles poate și pentru că vizitatorii, cuminți, au păstrat o distanță cuviincioasă față de vorbitori. La sfârșitul discursului a venit și anunțul mult așteptat de toți: poftiți la masă! O masă bine-venită după două ore de ture. Desigur că vinul s-a epuizat instantaneu, dar n-a fost o problemă pentru că doritorii l-au înlocuit din plin cu coca-cola. Noroc că au fost pateuri din belșug.

Și acum, despre expoziția în sine: majoritatea lucrărilor au fost picturi, multe lucrări interesante, plăcute privirii, nu știm dacă și criticilor prezenți. Au fost de asemenea și câteva sculpturi, precum și o mână de lucrări realizate în tehnică mixtă. Ce a surprins neplăcut a fost lipsa etichetelor. Ceea ce se traduce prin faptul că, dacă nu cunoșteai personal lucrarea și autorul, habar n-aveai despre ce e vorba. Unii autori mai descurcăreți au făcut rost de o bucățică de hârtie și un scoci, de un pix, și au rezolvat treaba cât de cât. Treaba care, de fapt, trebuia făcută de organizatori înainte de a deschide expoziția.

Cât despre selecția lucrărilor, nu știe nimeni care a fost criteriul obiectiv sau criteriul real. Și pentru că familia creatorilor artistici nu este foarte mare, a surprins pe multă lume absența din selecție a lucrării Odette cu aripil e frânte, a Ralucăi-Ioana Enăchescu, realizată în mozaic, lucrare văzută și apreciată de mulți artiști plastici. Dar asta este o altă poveste. În orice caz, organizatorii puteau face mult mai mult, fiind vorba totuși de Uniunea Artiștilor Plastici. Ca să nu mai vorbim de instituția Parlamentului, care avea datoria și posibilitatea de a se implica mult mai mult, nu doar să pună la dispoziție o sală seacă. De remarcat și absența aproape totală a mass-mediei, cu excepția celor de la Senso. Umblă vorba că ar fi fost și cei de la Radio România. Puțin, foarte puțin, pentru un eveniment pretins a fi de mare calibru.

Și pentru că vorba multă strică, să lăsăm imaginile să vorbească, iar concluziile le trageți singuri.