În data de 6 septembrie s-a deschis, la Centrul Cultural pentru UNESCO – Nicolae Bălcescu, str. 11 iunie, nr. 41 , expoziția «București – dincolo de timpuri și anotimpuri». Așa cum ne-a obișnuit de ceva vreme, Mimi Necula, organizatoarea, nu se dezmint și a adunat într-un plăcut spațiu expozițional mici minuni din creația a opt pictori: Maria Jarda, Mirela Hagiu, Gabriela Drăghici, Gheorghe Coman, Lucian Liciu, Dragoș Alexandru, Radu Gheorghian și Daniel Turliu.
Ca să aflu ce se ascunde de fapt în spatele acestei curajoase întreprinderi am întrebat direct la sursă. – De ce despre București? Iar răspunsul nu s-a lăsat așteptat:
Mimi Necula: «Într-un oraș aglomerat, plin de praf și de zgomote, de agitație, de beton și sticlă, se găsește un București la scară mică, un București ce se sustrage cotidianului, timpului. Este orașul pe care l-au găsit artiștii prezenți aici, un oraș în oraș, pe care ei l-au îmbrăcat cu sensibilitatea lor, cu emoțiile lor, cu stările lor interioare. Astfel, avem un București uneori nostalgic, al căutarilor interioare confundate cu străbătutul, la pas, al străzilor ferite de agitație, așa cum e la Gigi Coman; plin de culoare care ascunde, de fapt, trecerea timpului; care se menține viu și fermecator, asa cum vedem la grupul celor 3 – Radu Gheorghian, Maria Jarda și Daniel Turliu, pe care i-am suprins pictând în plain-air în cartierul Dorobanți (Maria și Daniel vor vorbi despre asta mai jos – nr); un oraș plin de ritm și cât se poate de viu, de actual, cum este la Dragoș Alexandru sau la Lucian Liciu; un oraș al anotimpurilor – anului sau vieții, al iernii calde și blande, care se așează peste trăiri și amintiri, ca la Gabriela Drăghici sau un oraș, pe de o parte, abandonat de timp și de oameni, dar încărcat emoțional și cromatic, ce ne trimite în trecut, iar pe de alta parte a unui oraș de deasupra orașului, un oraș fără granițe geografice, însă, care ne proiectează în viitor, așa cum vedem la Mirela Hagiu.»
Așa cum am menționat mai sus, am vrut să aflu și ce înseamnă lucrul în aer liber. Am pus, astfel, aceeași întrebare la trei dintre artiștii expozanți: – Ce înseamnă pictura în plain-air, ce motivează, ce inspiră?
Maria Jarda: «Natura mă inspiră în primul rând, și consider că lucrul după natură este foarte important deoarece ne formează pe noi ca pictori. Altceva înseamnă fotografia pentru că aparatul nu percepe atât de bine precum percepe ochiul, ceea ce se întâmplă în natură. Legat de natură, sunt foarte atrasă de lumină, de ceea ce se întâmplă cu lumina, cum fuge lumina și noi alergăm după ea s-o prindem. Apropo de lumină, este foarte greu de surprins lumina și să te ții de ea, ea fuge, se ascunde… Grigorescu a rezolvat lucrul acesta prin a lucra repede și lucrând repede, surprinzi lumina exact așa cum este; eu mă lupt cu problema asta legată de lumină și cred că pot să-i fac față.»
Mirela Hagiu: «Întotdeauna interacționezi cu subiectul, ceea ce mă mișcă pe mine este ceea ce văd și mă invită să lucrez și atunci am nevoie să văd obiectul. Nu întotdeauna lucrez în afară, sunt colegi aici care au lucrările făcute afară, eu am lucrat și-n atelier în cea mai mare parte, lucrând la acest subiect mai mulți ani.»
Daniel Turliu: «În primul rând este important, pentru mine, lucrul după natură. În lucrul după natură, fie că este peisaj, fie că este natură statică, contează foarte mult relația pe care o creezi între tine și obiectele privite. Eu, personal, mă regăsesc cel mai mult în peisaj, cumva structura mea lăuntrică rezonează cel mai mult cu formele pe care le oferă natura, natura în mișcare, pentru că peisajul presupune și foarte multă mișcare, este lumina care vine și dispare întodeauna și care tot timpul ridică probleme și e o luptă pe care o ai cu suprafața de lucru, e o luptă în care trebuie să învingi, fie învingi tu, fie te învinge ea, de aceea peisajul este și o provocare în acest sens dar mai ales raporturile cromatice sunt cele care mă inspiră în primul rând. În același timp lucrul în echipă, faptul că suntem mai mulți care privim spre același obiect și vedem lucruri diferite, avem viziuni diferite, reprezintă și un mod de a învăța unul de la celălalt, pentru că întodeauna este bine să ai pe cineva lângă tine și să vezi cum face și speri a te regăsi pe tine însuți în ceea ce faci tu.»
La final, iată o mică parte din lucrările pe care le puteți admira vizitând expoziția:
În perioada 1-28 aprilie 2018, Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” din București, va găzdui SALONUL ANUAL DE ARTĂ PLASTICĂ RELIGIOASĂ ȘI RESTAURARE, organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare.
Matei Enric este creatorul unor lucrări deosebite, în fața cărora rămâi uimit și fascinat, datorită monumentalității lor, datorită suportului pe care este redată pictura – fragmente din lemn îmbinate ce întrunesc un ansamblu, datorită personajelor reprezentate în diverse ipostaze și roluri, datorită simboluri folosite – religioase sau mistice, care nu se rezumă doar la creștinism, și datorită cromaticii bine stăpânite. Lucrările lui te invită într-o călătorie în timp, îți fac cunoștință cu personaje și lumi medievale, biblice sau mitologice și te invăluie și capturează în misterul lor.
