Raluca – Ioana Enăchescu …sau cum se (re)descoperă „Seminția lui Laocoon”

Raluca-Ioana Enăchescu își înscrie numele în acea ,,famille d’espirit” cu preocupări și proiecte exhaustive, privite și înțelese la o dimensiune cu totul aparte. Provenind dintr-o familie de intelectuali, cu vaste ramificații în mai toate sferele artei (poezie, pictură, literatură de sertar, desen, sculptură) creatoarea în cauză a făcut din arta decorativă (și varile sale tehnici precum: mozaic, vitraliu Tiffany, pictură pe sticlă, gravură pe sticlă, țesut, traforj lemn, colaj textil sau icoane pe sticlă) o voce distinctă, atent racordată la mișcarea de idei a generației sale.
Semnul esențial al creației sale ar putea fi acela așezat în imaginea lebedei  (v. „Odette” – lucrare realizată în mozaic) – imagine care, în accepția lui Gaston Bachelard reprezintă întruchiparea inocenței, a dăruirii fară limite. În aceeași gamă ideatică se situează și lucrarea ,,Anotimpurile” (un cvadiptic în mozaic, de vastă respirație muzical-afectivă, o incursiune lirică în lumea sunetelor, înfăptuită la modul feminin prin intermediul unor instrumente ancestrale, de la harfă, până la flaut și violoncel).
Există în lucrarile arhitectei Raluca-Ioana Enăchescu o indisolubilă relație între sacru și profan, între celest și teluric, între sublim și tragic; altfel spus, lumea imaginată de aceasta este una a antinomiilor; însă nu una eminamente teoretică, de manuscris, ci una în perpetuă mișcare. Timpul interior îl învinge, îl depășește pe cel fizic. Tehnica mozaicului este una ce implică în egală măsură capacitățile introspective și cele imaginative. Un posibil reper al creațiilor sale ar fi acela al ,,Seminției lui Laocoon”, adică un alt nume dat puterii de a înfrunta zeii (eminamente ostili sau indiferenți) sau în traducere post-modernă, un destin imprevizibil și atotdominator. Este știut faptul că Laocoon a rămas dincolo de spațiul eposului homeric – un simbol fertil al jertfii, un mod de a răspunde la tragedia existenței. Prin el, autoarea (re)compune vizual un întreg cortegiu de motive și atitudini menite să inducă privitorului acel sentiment al plenitudinii.
Ca și pentru vechii greci, pentru Raluca-Ioana Enăchescu, rațiunea este suprema divinitate și Templul Artelor. Cu ajutorul său, se ordonează și se structurează sentimente, întâmplări sau alte ,,aventuri ale cunoașterii”.
O astfel de călătorie ne-a propus și autoarea recentelor lucrări. Ele nu sunt decât chipul ,,în oglindă” al acesteia.
Dacă Paradisul ar fi acel spațiu rezervat doar spiritelor cu deschidere spre absolut – cum spunea cândva Rilke – atunci printre ele s-ar afla și Raluca-Ioana Enăchescu.
Expoziția la care aceasta și-a adus contribuția certifică o experiență artistică și deopotrivă, legitimează pe mai departe, drumul unui creator, în pofida unui timp ,,neprielnic” cu vocile spiritului.
 
Armand Steriadi
Iulie 2016
Expoziție pictură, artă decorativă și fotografie
– Festivalul Teatru sub luna- ediția 2

Leave a Comment