Un fragment pe seară: Fâșoaica

(fragment din povestirea Fâșoaica din volumul cu același nume, de Florentin Gabriel Niculescu)

«Ar fi băut ceva să moară lumea! Ieşeau din tură şi se aşteptau unul pe altul în cabina portarului; era mai cald acolo şi, pe lângă asta, mai schimbau cu el o vorbă, două. Se nimerise să fie unul de pe la Hălciu. Ăsta le mai aducea din când în când câte o sticlă, două, de pălincă însă trebuia să vorbească cu el din timp, altfel nici vorbă, decretul 400 funcţiona irezistibil.
– Gata, Pepenică, mergem?
– Eu am şi plecat deja.
Pepenică se trezise cam târziu de dimineaţă, la Moeciu. Uitase să pună ceasul să sune şi-a sărit din somn la ora cinci şi cinci. La şase fără un sfert pleca rata de la primărie, abia avusese timp să dea cu apă pe ochi, să se îmbrace şi să fugă; de mâncat nici nu mai putea fi vorba.
– Bă, nici o bucată de brânză n-avui timp să pun în gură, îi spunea Pepenică pe la unşpe în cantină lui Petrică.
Luaseră câte o ciorbiţă şi o tocăniţă şi mâncau din castroane de inox, cam soioase, da’ asta era situaţia.
– Sănătate să fie că de rest spargi o ceapă, c-o buca’ de pâine şi nu mai mori!
Se apropiau sărbătorile, pe la zece îşi luaseră leafa, primiseră şi orele suplimentare iar Pepenică luase şi banii pe concediu; dacă-i scuturai bine pe amândoi adunai vreo şapte-opt mii de lei. Lucrau de douăzecișicinci de ani în fabrică, lăcătuşi mecanici amândoi, la Râşnov. Pepenică era de loc din Moeciu, „de unde eşti mă de pământ?”, îl întreba şeful de la Personal, iar Petrică era moldovean de la Vaslui, aciuiat în zonă cu tot neamul prin anii șaizeci. Mâncau meseria pe pâine, îşi făceau norma cu ochii închişi, aşa că, deşi ieri muncise toată dupăamiaza la Moeciu, acum se simţea bine, era în formă.
Plecase pe la patrujumătate, tot cu rata, ajunsese acasă „la Muma” pe la șase fără un sfert. Avea de curăţat coşul de la soba care încălzea odăile unde primeau turişti. Se cam înfundase şi nu mai trăgea cum trebuie. Ca în fiecare an, de Crăciun aveau doi doctori de la Bucureşti, veneau cu nevestele, copii n-avea niciunul şi stăteau până pe doi ianuarie de fiecare dată.
– Beau ţuică fiartă, le face Muma trandafiri,  jumări, sarmale, cozonaci, se duc pe la biserică, primesc colindători, se dau cu sania, se simt bine, îi spunea Pepenică lui Petrică.
– De plătit, plătesc bine?
– Cât le cerem atâta dau, plus o pungă de cafea, ba un cartuş de Kent, ori câte o sticlă de coniac.[…]»

Leave a Comment