Versul de joi dimineața

Sonia Kalmnan
Sonia Kalmnan

 

Timpul

Ca o bubă pe care o spargi din ciudă
și care îți provoacă o oarecare greață,
am spart un pahar cu timp, 
și a curs sânge, mult prea mult sânge;
ieri ceasul arăta ora unu,
astăzi, ceasul arată ora altul-și ei îmi zic mie că-s nebună !
Sonia, mai respiră puțin, spunea hidrogenul,
și gura mea era tăioasă de la lamele pe care le-am mestecat,
și stomacul meu se întorcea pe dos
de la sifon.
Se mureau limbile ceasului,
având în buzunarul de la piept
niște papile gustative croite în laborator
special pentru a te și a mă recunoaște,
din pură fantezie.
Pufoșenie de ultimă generație,
dragostea mea pentru grabă
învingea, cumva, natura idioată a timpului;
cică aveam douăzeci și unu de ani,
dar cine dracului știe cu exactitate cât aveam, de fapt,
în condițiile în care timpul a fost primul cadavru
căruia i-am ținut lumânarea?

One Comment

  1. Absolut genial !!!!!!!!!!!!!

Leave a Comment