Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a retras miercuri oraşul Liverpool din lista siturilor clasate în patrimoniul mondial din cauza unei supradezvoltări care afectează autenticitatea emblematicului oraș britanic, informează AFP și BBC, potrivit Agerpres.
Un număr de 13 delegaţi ai Comisiei pentru patrimoniul mondial UNESCO, reunită într-o sesiune prezidată de China, au votat pentru declasarea acestui port din nord-vestul Angliei, inclus în 2004, şi cinci împotrivă, adică mai mult decât majoritatea de două treimi necesară pentru declasarea unui sit.
Liverpool devine al treilea sit exclus din patrimoniul UNESCO, după decizii similare care au vizat sanctuarul de orix arabi din Oman în 2007 şi valea râului Elba din Dresda (Germania) în 2009.
Motivul retragerii îl constituie planurile de reamenajare a portului, care includ imobile foarte înalte şi un nou stadion de fotbal care riscă să-i „deterioreze într-o manieră ireversibilă” patrimoniul, a afirmat comitetul UNESCO.