MATEI ENRIC – un spirit liber și creativ

Matei Enric este creatorul unor lucrări deosebite, în fața cărora rămâi uimit și fascinat, datorită monumentalității lor, datorită suportului pe care este redată pictura – fragmente din lemn îmbinate ce întrunesc un ansamblu, datorită personajelor reprezentate în diverse ipostaze și roluri, datorită simboluri folosite – religioase sau mistice, care nu se rezumă doar la creștinism, și datorită cromaticii bine stăpânite. Lucrările lui te invită într-o călătorie în timp, îți fac cunoștință cu personaje și lumi medievale, biblice sau mitologice și te invăluie și capturează în misterul lor.

După cum mi-a mărturisit artistul, ,,o lucrare se naște în conștiința mea și prin mine intră în realitate și devine parte din realitate’’. El ,,vede’’  lucrările în detaliu, apoi desenează schița și face un studiu cromatic în prealabil, astfel încât în momentul în care începe să lucreze propri-zis, el știe exact cum va arăta în final viitoarea creație. Însă de la schiță până la lucrare, este o cale foarte lungă, ce durează luni de zile de muncă: confecționarea suportului din lemn din scânduri îmbinate cu cepuri și încleiate,  finisarea lemnului, pregătirea suprafeței pentru pictat, apoi pictura în sine, din starturi suprapuse de culoare de tempera.

Matei Enric consideră că ,,în artă, importantă este viața interioară și nu cea exterioară, iar superficialitate în artă duce la o artă de consum, care nu transmite nimic esențial și devine deci un obiect neînsuflețit’’. Pentru el, ,,o lucrare, dar și o expoziție, trebuie să reprezinte un spectacol vizual, al cărui prim spectator sunt eu, apoi spectacolul devine public, iar fiecare privitor vede același spectacol din unghiul lui de vedere’’.

Ca student, apoi absolvent al secției de Artă Plastică – Patrimoniu Cultural (restaurare frescă) din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, Matei Enric și-a început cariera artistică și expozițională încă din anul 2000 cu lucrări de artă sacră – icoane pe lemn și conservare/restaurare frescă. Fiind însă, după cum a mărturisit într-un interviu, ,,un spirit liber și creativ’’, Matei nu a dorit să continue această formare profesională. A fost un tânăr hotărât, care a știut încă de la cincisprezece ani, ce vrea să facă: să creeze ansambluri, bucăți-fragmente din lemn, care să recompună o imagine pe perete. ,,Mi-am asumat foarte clar destinul ăsta și am urmărit această menire toată viața mea!’’.

Astfel, urmărindu-și menirea, începănd din anul 2004 a avut o remarcabilă activitate artistică constând în creearea unor lucrări ansamblu uimitoare, expoziții personale de succes în București, expoziții de grup în galerii de artă, muzee, instituții cu caracter cultural, etc, în București, Aiud, Brașov și Dej, a fost prezent la prima ediție a târgul de artă ,,ART SAFARI”. Matei însă nu s-a limitat doar la atât. A depășit granițele țării participând în cadrul unor expoziții colective în Vichy (Franţa), Raska (Serbia), Washington și New York (SUA), iar lucrările sale se află în colecții particulare din Franța, Italia, Serbia, Ungaria și S.U.A, dar bineînțeles și în România.

Pentru Matei Enric, arta dă însemnătate existenței și este ,,un mod de a însemna existența, un mod de a lupta cu condiția umană efemeră, o posibilitate de a rămâne în eternitate prin tot ce ai creat’’.

,,Toate lucrările mele sunt despre mine și existența mea și despre modul la care se raportează conștiința mea la existență’’.

Fotografii: preluate de pe blogul artistului

Articol semnat de: Raluca-Ioana Enăchescu

Leave a Comment