Vă invităm luni, 10 octombrie, ora 18.00, la vernisajul celei de a X-a ediții, de toamnă, a Salonului Național al Artelor – TEMEIURI, la Sala Constantin Brâncuși a Palatului Parlamentului, Strada Izvor nr.3.
Salonul Național al Artelor – TEMEIURI, eveniment organizat de Centrul Cultural H.D.U. în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România își propune să continue tradiția saloanelor oficiale de altădată. La acest al X-lea Salon participă peste 150 de profesioniști, membri ai U.A.P.
Juriul salonului este format din: Petru Lucaci (Președinte), Dan Munteanu, Bogdan Hojbotă, Nicolae Stoica și Bogdan Breza -sculptură, Ilie Cioartă -pictură, Daniela Frumușeanu și Viorica Slădescu -artă decorativă, Marius Tița și Roxana Păsculescu -critică de artă și Anca Negescu –galerist. De asemenea, organizatorii au hotărât ca pe aceleași simeze, alături de nume cunoscute din plastica românească, să expună masteranzi și proaspăt absolvenți ai universităților de artă.
Expoziția va fi deschisă în perioada 10 octombrie-31 octombrie.
Programul de vizitare al Salonului este:
Luni – Joi 9:00-17:00,
Vineri – 9:00-14:00.
Sâmbătă – Duminică – 10:00 – 17:00
Intrarea este liberă